Опубликовано 28-11-2017, 19:18

Partidul ”Casa noastră-Moldova” susține desfășurarea referendumului legislativ



Partidul ”Casa noastră-Moldova” susține desfășurarea referendumului legislativ












Partidul ”Casa noastră-Moldova” anunță despre susținerea inițiativei societății civile privind desfășurarea referendumului pentru abrogarea legii cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt, adoptată de majoritatea parlamentară cu susținerea Partidului Socialiștilor.



Majoritatea parlamentară, împreună cu opoziția-marionetă, în persoana Partidului Socialiștilor, a ignorat recomandările Comisiei de la Veneția și a Consiliului Europei, dar și apelurile partenerilor internaționali ai Moldovei, de a nu admite modificarea sistemului electoral în condițiile lipsei unui consens larg în societate. De facto, noul sistem electoral doar a aprofundat dezbinarea în societate, inclusiv pe Nistru, discriminând cetățenii Moldovei, care locuiesc peste hotarele țării și în Transnistria.

Noi considerăm că modificarea sistemului electoral în interesul dictaturii este inadmisibilă! Viitoarele alegeri parlamentare, nu vor reflecta a priori voința alegătorilor. Asta înseamnă că deja astăzi, ele nu pot fi considerate libere și democratice. Noi considerăm că inițiativa reprezentanților societății civile privind desfășurarea referendumului național pentru anularea reformei electorale, merită susținerea deplină a tuturor forțelor de opoziție a țării. Partidul ”Casa noastră-Moldova” este gata să se implice în acest proces.

28 noiembrie 2017






© 2015 E-mail: pcnm.press@gmail.com
Телефон (0)22 99 92 67
Адрес: Кишинёв, ул. Дечебал, 76, оф.1106
Chişinău, str.Decebal, 76, of.1106